VLAD ȚEPEȘ DRĂCULEA  Scurt istoric

Domnitor al Țării Românești în trei rânduri:

• 1448 •
• 1456-1462 •
• 1476• Imagine atribuită lui Vlad în castelul 100 de ani după moartea voievodului este inspirat mai degrabă din caricaturile germane decât din imaginea reală a voievodului.

PRIMII ANI DE VIAȚĂ

Născut probabil la Sighișoara, în jurul anului 1431, ca al doilea fiu al voievodului Țării Românești – Vlad Dracul, prințul Vlad are parte de o educație aleasă, cuvenită unui fiu de domn. Unele teorii plasează locul nașterii lui Vlad Drăculea la Nürnberg.

În anul 1436 vine alături de familia sa la Târgoviște, capitala Țării Românești, unde tatăl său este confirmat ca voievod.

Educația sa continuă aici până în anul 1442, când prințul Vlad și fratele său mai mic, Radu, devin ostatici mai întâi la Curtea sultanului de la Edirne, mai apoi în Anatolia, la Egrigoz.

În timpul anilor de prizonierat, aprigul Vlad învață câteva dialecte turcești, se familiarizează cu sistemul de luptă al otomanilor, înțelege superstițiile și credințele turcilor.

Toată această experiență îi va fi folositoare în timpul marelui război din 1462 împotriva sultanului Mahomed Cuceritorul.

Castelul care a găzduit în același timp vitejii voievozi ai celor trei Țări Române se înalță și astăzi semeț în orașul Hunedoara.

DOMN AL ȚĂRII ROMÂNEȘTI

În 1448 devine pentru foarte scurt timp Domn al Țării Românești.

Urmează apoi anii de pribegie în Moldova, la Curtea Voievodului Bogdan al II-lea, unde îl întâlnește pe vărul său primar, cel ce avea să-i devină aliat și sprijin tot restul vieții, viitorul Ștefan cel Mare.

După asasinarea voievodului Bogdan, Vlad și Ștefan se refugiază în Transilvania sub protecția lui Iancu de Hunedoara, ajuns într-o vreme regent al Ungariei. Cei doi prinți valahi au învățat de la acesta multe din tainele strategiei de război.

În 1456, Vlad coboară la sud de Carpați și, după ce îl înfrânge în luptă pe voievodul Vladislav al II-lea, devine Domnul Valahiei.

Impune în Țara Românească o serie de măsuri drastice care duc la dispariția aproape totală a infracționalității, la întărirea forței militare a Țării și, de asemenea, protejează comercianții români în raport cu cei germani din Transilvania.

Această măsură din urmă duce la un război politic, economic și militar cu puternicele orașe transilvănene, în special cu Brașovul.

Mai întâi au venit la Târgoviște solii lui Mahomed pentru a cere tributul ”datorat” de Valahia. Tot atunci, nefericiții soli păgâni au cerut și 300 de copii români pentru oastea de ieniceri a sultanului. Da, da, așa cum ați citit!

Păgânii au cerut copiii noștri pentru a-i face mai dintâi sclavi prin curțile turcilor și abia apoi luptători împotriva Crucii. Un român și un voievod aprig ca Vlad nu putea accepta vreodată așa ocară și blestem!

Mai întâi i-a certat Vlad pe nesăbuiții soli ai turcului și apoi a cerut îngăduința boierilor Valahiei pentru urgia ce avea să vie.

Marele Război

În iarna dintre anii 1461-1462, Vlad Drăculea atacă Imperiul Otoman. Actul părea unul nebunesc, în condițiile în care marile puteri militare europene considerau că sultanul Mahomed, cuceritorul Constantinopolului, era invincibil.

Răspunsul sultanului la asemenea îndrăzneală din partea unei țări creștine a sosit în primăvara anului 1462. În fruntea celei mai mari oști ridicate după cucerirea Constantinopolului, Sultanul a atacat Valahia.

După o scurtă luptă la Dunăre, oștirea lui Vlad începe hărțuirea continuă a ordiei lui Mahomed.

Toate fântânile și râurile din calea invadatorilor au fost otrăvite, iar câmpurile au fost arse. De bună seamă ca o armată imensă ca cea condusă de sultanul Mahomed al II-lea către Târgoviște nu putea funcționa fără apă, fără hrană suficientă și fără iarbă pentru cai.

În fiecare zi, pâlcuri rapide de oșteni valahi, îmbrăcați cu straie ușoare și călărind pe cai iuți, izbeau otomanii aflați în marș, produceau pagube însemnate și dezorganizare, apoi se retrăgeau în pădurile Țării Românești.

După asemenea încercări, peste Mahomed și oamenii săi se lăsa noaptea, cu toată groaza pregătită de către Vlad.

Oștenii Valahiei au atacat în numeroase rânduri tabăra Sultanului. Atacurile erau scurte, uneori doar mimate prin strigăte de război, trâmbițe și tiruri scurte de săgeți, îndeajuns cât sa-i facă pe otomani să intre în poziție de luptă și să nu mai doarmă până dimineața.

Atacul de noapte

Cu mare greutate, oștirea nesfârșită a turcilor a ajuns lângă Târgoviște.

Sosise vremea ca Vlad să izbească decisiv armata care îndrăznise asupra Țării lui.

Domnitorul însuși a îmbrăcat straie turcești și, în noaptea de 16 spre 17 iunie 1462, a pornit singur către tabăra otomană.

Înainte de a pleca, legenda ne spune ca Vlad Voievod Drăculea a fost întrebat de către unii din căpitanii săi dacă nu îi este frică să meargă de unul singur, fără strajă, între atâția dușmani.

Răspunsul limpede, fără tremur al Voievodului de la Târgoviște ne învață și astăzi cum trebuie să privim orice ceată sau armată de răufăcători, dinlăuntrul Țării sau din afara ei: Să-mi spui, boier Izvor, și voi oșteni ai Valahiei, de câți lupi este nevoie pentru a spăimânta o turmă de oi?

Așa se știa Vlad Vodă, stăpân pe pământul lui, lup fără urmă de frică în fața oricărui dușman venit cu rău peste Țara Românească.

Furișat în tabăra turcilor, Vlad a ajuns până la cortul sultanului, unde l-a ucis pe cel aflat înăuntru.

Din nefericire pentru Europa creștină, sultanul schimbase cortul de frica lui Vlad.

Alți 7000 de oșteni valahi, și ei deghizați în turci, au pătruns în tabără, producând confuzie și pagube imense. Înainte de ivirea zorilor, românii s-au retras către dealurile de deasupra Târgoviștei și au observat de acolo cum otomanii, încă derutați de tactica genială a lui Drăculea, continuau să se măcelărească între ei.

După acest atac de noapte, sultanul s-a retras la Sudul Dunării, dar lăsă în Țara Românească o oaste încă numeroasă sub conducerea lui Radu cel Frumos.

Vlad Vodă trece munții în Transilvania pentru a grăbi venirea lui Matei Corvin, regele Ungariei, cel ce se angajase în fața Europei și a papalității să-i ajute pe români cu oaste.

Însă, trădarea regelui maghiar îl face pe Vlad să-și petreacă următorii 12 ani în captivitate. Mathias Corvin s-a prefăcut a da crezare scrisorilor măsluite prin care Vlad ar fi cerut iertare sultanului și ar fi promis ajutor turcilor împotriva Ungariei.

Această mascaradă servea scopurilor sale politice și militare, așa că regele însuși s-a implicat în defăimarea lui Vlad Drăculea.

În tot timpul captivității lui Vlad, Ștefan cel Mare al Moldovei a încercat eliberarea vărului și aliatului său de nădejde. Au existat chiar conflicte militare ale lui Ștefan cu Ungaria, în bătălia de la Baia din 14-15 decembrie 1467, regele maghiar fiind rănit foarte grav.

În 1476, cu ajutorul militar al lui Ștefan și al oștilor transilvane, Vlad redevine Domn al Țării Românești.

Va muri însă asasinat de către boieri după încă o luptă pe care o câștigase împotriva otomanilor.

Imaginea lui Vlad Țepeș

În ultimul secol imaginea lui Vlad Voievod Drăculea a fost promovată din ce în ce mai mult în mod corect și în concordanță cu adevărul istoric.

Tratatele importante de istorie, semnate de nume uriașe ale istoriografiei românești cum ar fi Nicolae Iorga, Șerban Papacostea sau Nicolae Stoicescu s-au îmbinat cu lucrări literare dedicate marelui Voievod.

Astfel Drăculeștii, de Georgina Viorica Rogoz, Singurătatea lui Vlad Țepeș de Ileana Toma sau trilogia Răstignit Între Cruci de Vasile Lupașc Sfinteș, aduc mai aproape de publicul larg faptele de vitejie și importanța colosală pentru istoria României a voievodului de la Târgoviște.

De asemenea, de cîțiva ani, o echipa de profesori unversitari din Germania, condusă de către Albert Weber si Adrian Gheorghe studiază amănunțit în arhivele Europei viața voievodului de la Târgoviște. Lucrarea monumentală a acestei echipe, numită Corpus Draculianum aduce numeroase informații în premieră și este publicată atât în limba germană, cât și în limba română.